Primarul Eduard Finkelstain a primit o donatie spectaculoasa. O persoana misterioasa „si-a facut mila” de cel care conduce destinele Tecuciului, oferindu-i cadou un teren care valoreaza aproximativ cinci miliarde de lei. Este vorba de o suprafata de 785 de mp, situata in buricul targului, pe strada Elena Doamna, pe care edilul-sef si-a ridicat o impunatoare vila (vezi foto). De altfel, primarul se si mandreste cu acest lucru, „pomana imobiliara”  fiind recunoscuta si in declaratia de avere de pe site-ul primariei.(vezi foto).

declaratie-primar

2007- „an bun”, plin de realizari
Seful administratiei tecucene, Eduard Finkelstain, a dat praba de gospodar adevarat, reusind anul acesta sa-si vada visul cu ochii: un casoi pe mai multe nivele, situat in centrul orasului. Ceea ce nu a reusit in 15 ani ca afacerist (administrator si actionar la cea mai dezvoltata retea de magazine din oras, SC Floro-Fin Group) a putut realiza, in schimb, in doar ultimii doi ani, ca angajat al Primariei. Intamplator, sau nu, in presa vremii s-a scris despre faptul ca ar exista o legatura stransa intre momentul lucrarilor la vila si repartitia materialelor de constructii in urma inundatiilor din 5-6 septembrie 2007.
De altfel, haosul care a caracterizat impartirea materialelor este cunoscut de catre toti tecucenii. Mai mult decat atat, ca argument in plus, www.favor.ro a descoperit zilele trecute in curtea fostelor unitati militare stocuri de boltari si scandura, inca nerepartizate, aflate la voia intamplarii (vezi video).


Pe de alta parte, necazul tecucenilor i-a mai adus o „coincidenta” fericita lui Finkelstain; prima strada asfaltata in urma inundatiilor din toamna lui 2007 fiind taman str. Elena Doamna, cea pe care de doar trei luni de zile, edilul incepuse sa-si ridice casa (autorizatie de constructie nr. 240 din 20 iulie 2007-vezi foto). Decizia de asfaltare a stat, bineinteles, tot in puterea semnaturii primarului.

Popa’s la primar in curte…via primarie
Si cum orice cladire trebuie ridicata pe un teren, acesta nu putea fi situat decat intr-o zona cu pretentii si (asa cum ii sta bine unui primar de succes) primit printr-un act de donatie. Concret, este vorba despre 785mp, evaluat conform unei tranzactii „vecine” de acum cateva luni, la 150 euro/mp. (n.red.: presedintele PNL Tecuci, Daniel Tuchel, si-a luat parcela langa democratul Finkelstain). Deci, la un calcul simplu, o „donatie” de aproximativ cinci miliarde lei. Enigma „gratuitatii de lux” este pastrata in continuare de catre Finkelstain, acesta refuzand pana in prezent sa dea vreun fel de explicatii despre identitatea persoanei binefacatoare. Mai mult, misterul se adanceste in momentul in care avem in vedere constructorul locuintei etajate. Conform panoului de identificare, firma constructoare este SC Popa’s SRL din Draganesti. Aceasta, conform datelor furnizate de Ministerul de finante, are ca obiect de activitate comertul, a avut in fiecare an, in medie, doar un singur angajat, iar cifrele anuale de afaceri au fost derizorii. Sirul coincidentelor face ca din momentul contractarii lucrarilor la vila lui Finkelstain, SC Popa’s SRL sa devina castigatoare a licitatiilor organizate de primaria Tecuci.
Despre „succesurile” primarului in politica si asocierea acestuia cu lumea interlopa locala…in articolele viitoare.

CASA LUI FINKELSTAIN

autorizatie